Autorităţile ruse au arestat doi suspecţi consideraţi că s-au aflat în spatele asasinării unui căpitan din forţele navale ruse ucis în explozia unei maşini-capcană săptămâna trecută, în Crimeea, au anunţat marţi anchetatorii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Valeri Trankovski, căpitan de rangul I şi unul din responsabilii unei brigăzi de nave purtătoare de rachete din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, a fost ucis miercurea trecută la Sevastopol în urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat ce fusese ataşat sub vehiculul său, potrivit unui comunicat al Comitetului de anchetă al Rusiei, care a deschis un dosar penal pentru „act terorist”.

O sursă din Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a declarat atunci pentru Reuters că serviciul este responsabil de operaţiune şi l-a prezentat pe Trankovski drept unul din oficialii ruşi de cel mai înalt rang vizat până acum de Kiev în acest mod.

Comitetul de anchetă rus a precizat că cei doi suspecţi reţinuţi sunt un bărbat de 47 de ani acuzat de producerea şi detonarea bombei şi o femeie de 38 de ani care ar fi supravegheat ţinta.

Cei doi sunt văzuţi mărturisindu-şi fapta într-o filmare publicată de portalul de ştiri militare rus Zvezda. Bărbatul spune că a fost recrutat de SBU în vara lui 2023 şi i s-a dat sarcina de a „lichida” un ofiţer militar de rang înalt.

Feţele celor doi apar blurate în film şi nu este clar dacă vorbesc liber sau sub presiune.

Mai multe figuri prorăzboi din Rusia au fost asasinate de la începutul războiului, în operaţiuni pentru care Moscova acuză Ucraina. Între acestea se numără jurnalista Daria Dughina şi bloggerul militar Vladlen Tatarski, precum şi fostul comandant de submarin Stanislav Rjiţki.



Sursa

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Accept