Comitetul de Politici Digitale din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a adoptat marţi, Avizul său formal, acţiune care marchează alinierea României la standardele Organizaţiei în ce priveşte politicile digitale, a anunţat Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID).
„În cadrul procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din cadrul Organizaţiei a adoptat marţi, 19 noiembrie, Avizul său formal. Acest pas marchează finalizarea evaluării României în acest Comitet şi alinierea ţării noastre la standardele Organizaţiei în ce priveşte politicile digitale”, se arată într-un comunicat al instituţiei, transmis marţi AGERPRES.
Ministrul de resort, Bogdan Ivan, a condus delegaţia României la această sesiune de evaluare, delegaţie din care au făcut parte secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Coordonatorul Naţional al procesului de aderare al României la OCDE, Luca Niculescu, precum şi secretarii de stat din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), Bogdan Dumea şi Andrei Alexandru.
„Aderarea la OCDE este cel mai important proiect de ţară al României, după ce am devenit membri ai NATO şi ai Uniunii Europene. Tehnologiile digitale sunt esenţiale într-o lume tot mai competitivă, iar cel mai mare avantaj al României în această competiţie îl reprezintă minţile geniale ale românilor”, a declarat ministrul Bogdan Ivan, potrivit comunicatului citat.
Oficialul român a evidenţiat faptul că transformarea digitală este un proces care, odată început, nu mai poate fi oprit.
Evaluarea Comitetului de Politici Digitale a vizat guvernanţa tehnologiilor emergente – cu accent pe inteligenţa artificială, open data şi utilizarea eficientă a datelor publice agregate pentru a crea produse şi servicii digitale inovative, măsurile de consolidare a securităţii cibernetice, precum şi potenţialul dezvoltării competenţelor digitale.
La reuniunea Comitetului au luat parte, în format fizic şi online, 90 de reprezentanţi ai celor 37 de instituţii publice din România pentru care MCID are rolul de punct focal la nivel naţional în cadrul acestui Comitet şi pentru care a asigurat coordonarea la nivel tehnic a procesului de evaluare, printre care Secretariatul General al Guvernului, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o organizaţie interguvernamentală cu 38 de ţări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic.