Traficul pe Drumul Naţional 7 este blocat, vineri dimineaţa, în localitatea Brezoi, după un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, unul dintre şoferi este rănit, acesta fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.
„Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani din municipiul Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi intrat în coliziune cu o altă autoutilitară condusă de către un bărbat de 40 de ani din municipiul Bucureşti. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 52 de ani a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. De asemenea, cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Circulaţia în zona producerii accidentului este oprită pe ambele sensuri de mers, şoferii care vin dinspre localităţile Cornet, Racoviţa şi Călimăneşti fiind sfătuiţi de poliţişti să aleagă varianta DJ 703M, pentru a evita ambuteiajele.