

Comentatorul politic Mugur Ciuvică susține pe pagina de Facebook al Grupului de Investigații Politice (GIP) că în spatele candidatului USR la președinția României, Elena Lasconi, se află fostul președinte Traian Băsescu și fostul adjunct al directorului SRI, Florian Coldea:
”În spatele Elenei Lasconi sunt un președinte corupt, fost turnător la Securitate (Băsescu), un șef de serviciu secret urmărit penal pentru că lua bani pentru a aranja dosare în justiție (Coldea) și ce a mai rămas din sistemul corupt și clientelar creat de aceștia.
În spatele Elenei Lasconi se află Traian Băsescu, un fost turnător la Securitate care a patronat un sistem corupt și clientelar. Instanțele de judecată au constatat că până și campaniile sale electorale au fost făcute cu bani primiți ca mită.
În spatele Elenei Lasconi se află Florian Coldea, fostul șef al SRI obligat să demisioneze în ianuarie 2017, după ce s-a aflat despre cadourile pe care le primea de la Sebastian Ghiță. În prezent, Coldea e inculpat și se află sub control judiciar pentru aranjarea de dosare în justiție.
În spatele Elenei Lasconi se află ce a mai rămas din sistemul represiv și corupt creat de Băsescu și Coldea care s-au folosit de serviciile secrete pentru a-și subordona justiția și de justiție pentru a păstra puterea., susține șeful GIP.