Fiul lui Nicolae Ciucă, Ştefan, a apărut în public, miercuri seară, la o dezbatere electorală televizată. Ştefan Ciucă a vorbit despre valorile care pe care tatăl său i le-a insuflat şi a făcut dezvăluiri despre profesia sa, scrie news.ro.

Ştefan Ciucă, fiul preşedintelui PNL, a apărut pentru prima dată în public, miercuri, într-o dezbatere electorală la Antena 3. El a mărturisit că îi place pescuitul şi nu preferă lumina reflectoarelor.

”Cel puţin tinerii de vârsta mea cred că aşteaptă mai degrabă acţiuni decât mesaje electorale, poveşti, cred că suntem sătui cu toţii. Aş prefera să spun ce am învăţat eu de la tata: în primul rând, familia este centrul universului pentru fiecare dintre noi, în al doilea rând, am învăţat ce înseamnă dragostea pentru ţară, şi nu din aceasta mondenă, cum se întâmplă mai ales în perioadele astea şi la zilele naţionale. Am învăţat să fiu cinstit şi onest, să fiu punctual”, a afirmat fiul lui Nicolae Ciucă.

Ştefan Ciucă a spus că, deşi tatăl său a fost militar şi mama sa a fost subofiţer în Armată, el a ales profesia de programator, lucrează la o companie străină şi are de şase ani acelaşi loc de muncă.

Ştefan Ciucă s-a arătat deranjat de faptul că unii dintre comentatori l-au ironizat pe Nicolae Ciucă pentru faptul că nepoata sa îi spune ”bunelul”.

”Să iei în derâdere modul în care un copil se adresează bunicului mi se pare, să zic, jenant. Ce aş vrea să remarc în urma acestor evenimente din campanie: aş dori oricui să aibă o familie atât de unită şi de fericită cum o avem noi”, a adăugat Ştefan Ciucă.

Liderul PNL, care a spus că în opinia sa cel mai mare lider român din toate timpurile este Ştefan cel Mare, a mărturisit că numele fiului său nu a fost inspirat de la numele domnitorului Moldovei, ci de naşul de cununie al cuplului Ciucă.



Sursa

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Accept