Cinci persoane, cu vârste între 64 şi 81 de ani, au fost rănite, miercuri seara, într-un accident ce s-a produs în localitatea teleormăneană Botoroaga, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, scrie agerpres.ro.

„Cinci victime, neîncarcerate, respectiv trei femei, cu vârste cuprinse între 64 şi 72 de ani, precum şi doi bărbaţi, de 64 şi 81 de ani, politraumatizate, însă conştiente şi cooperante, au primit primul ajutor calificat şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Alexandria pentru investigaţii medicale amănunţite şi îngrijiri de specialitate. Pompierii continuă în acest moment misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente desfăşoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui accident rutier”, precizează ISU Teleorman.

La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, două echipaje SMURD şi trei ambulanţe.



Sursa

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Accept