Russell Taylor, unul dintre protestatarii condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, ar putea participa la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump. Acesta a primit o invitație specială din partea unor membri republicani ai Congresului, a relatat Politico. Taylor, care în mai a fost condamnat la șase luni de arest la domiciliu […]

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu i-a trimis o invitație președintelui Vladimir Putin pentru a participa la ceremonia de învestire programată pe 20 ianuarie, conform informațiilor difuzate joi de agenția EFE, informează Agerpres. „Nu, nu a trimis-o”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa de presă

Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP, informează news.ro. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învestirea democratului, cu patru ani înainte. „Preşedintele a promis că va participa la învestirea celui care va