În 2022, ultimul an pentru care sunt disponibile date publice, România a exportat espressoare în valoare de 775 milioane de dolari. Deși această sumă este ușor mai mică decât cea din anul precedent, care a fost și al doilea an de pandemie, ea rămâne semnificativ mai mare decât în orice alt an anterior, informează Mediafax.

Mai exact, în ultimul deceniu, valoarea exportului a crescut de circa patru ani, arată calculele ZF pe baza datelor de la The Observatory of Economic Complexity (OEC).

Evoluţia aceasta are o serie de explicaţii. Pe de-o parte, creşterea substanţială din ultimii ani – începând cu anii de pandemie – vine pe fondul faptului că oamenii au stat mai mult timp în casă şi astfel şi-au echipat locuinţele cu astfel de produse.

În timpul crizei sanitare, când HoReCa a funcţionat cu restricţii sau chiar a fost închisă, consumatorii au băut cafea acasă, aşa că mulţi dintre ei şi-au cumpărat un espressor.

De’Longhi şi Versuni (fostul Philips) sunt principalii actori din acest domeniu. Acest lucru se vede şi în faptul că primele destinaţii de export sunt ţările-mamă ale celor două companii, respectiv Italia şi Olanda. Istoria locală a acestei industrii a început să se scrie acum circa 15 ani, însă creşterea mai accelerată a avut loc în ultimul deceniu.



Sursa

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Accept