Ucraina a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a invaziei ruse, că nu se va preda „niciodată”, în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Ucraina nu se va preda niciodată ocupanţilor şi militarii ruşi vor fi pedepsiţi pentru că au încălcat dreptul internaţional”, a subliniat diplomaţia ucraineană într-un comunicat, apreciind că securitatea „nu poate fi restabilită fără restabilirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei”.
În comunicatul său, Ministerul Afacerilor Externe ucrainean subliniază de asemenea că Rusia, în aproape trei ani de război, a aprofundat o alianţă militară cu Coreea de Nord şi Iranul, care constituie o ameninţare tot mai mare pentru securitatea şi stabilitatea mondiale.
„Interacţiunea în creştere între aceste trei regimuri demonstrează că agresiunea rusă împotriva Ucrainei este o ameninţare mondială ce destabilizează Europa, Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu. Ea necesită un răspuns mondial”, susţine diplomaţia ucraineană.
„Avem nevoie de pace prin forţă nu prin conciliere”, a insistat ministerul, cu referire la „politica de conciliere”, termen care face referire la tentativele britanice de a evita războiul cu Germania nazistă, făcând, în zadar în final, concesii în faţa lui Adolf Hitler.
Ucraina se retrage de mai multe luni pe numeroase sectoare ale frontului, în faţa unei armate ruse mai bine înarmate şi mai numeroase, iar pierderile sale s-au accelerat de la începutul toamnei.
În paralel, revenirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA, în ianuarie 2025, îi generează Ucrainei temerea că liderul republican ar putea încerca să o forţeze să accepte concesii teritoriale, oferind astfel o victorie militară, politică şi diplomatică Rusiei şi alimentând ambiţiile geopolitice ale lui Vladimir Putin.