Fostul președinte PNL susține că evaluarea, cu luciditate, a prestațiilor celor cinci candidați de centru-dreapta în campania prezidențială duce la concluzia că Nicolae Ciucă este singurul care are calitățile necesare pentru exercitarea funcției prezidențiale în conjunctura economică și geopolitică actuală, tulburată de multe necunoscute și amenințări.

„Experiența și performanțele profesionale anterioare sunt indiscutabile. Numai seriozitatea, competența și stăruința au făcut posibilă parcurgerea unei cariere dificile, de la prima până la cea mai înaltă treaptă.

Prerogativele prezidențiale nu pot fi îndeplinite fără capacitate de efort, rezistență la provocări și dedicație. Candidatul liberal a făcut dovada că are aceste calități”, afirmă Valeriu Stoica.

Liberalul consideră că nu au fost credibile încercările de a-i pune la îndoială eficiența și onestitatea cu care și-a îndeplinit datoriile în cariera militară.

„Dimpotrivă, cea mai înaltă decorație americană care poate fi acordată unui militar străin atestă profesionalismul și cinstea lui Nicolae Ciucă. Sunt calități care marchează avantajele competiționale în raport cu ceilalți candidați.

Stoica: Ciuca a făcut dovada că poate să își recunoască greșelile și să le corecteze

Ele sunt cu atât mai necesare într-o perioadă în care războiul din Ucraina și conflictele din Orientul Mijlociu sunt expresia strategiei regimurilor politice autoritare și a mișcărilor religioase fundamentaliste de a schimba prin forță ordinea internațională.

Într-o asemenea perioadă, moderația, prudența, consecvența și fermitatea sunt necesare mai mult decât oricând. La Nicolae Ciucă aceste calități fac casă bună cu patriotismul – neminat de fanfaronadă, demagogie și populism – și cu fidelitatea față de Constituție.

Alegătorii lucizi și de bună-credință au observat că Nicolae Ciucă este ceea ce se cheamă un om așezat: are convingeri puternice, echilibru, simțul măsurii și o familie armonioasă. În plus, în această campanie a făcut dovada că poate să își recunoască greșelile și să le corecteze”, susține Stoica.



Sursa

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Accept